Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

majorete

În perioada imediat următoare, Dorohoiul va avea trupă de majorete care va fi prezentă atât la meciurile de fotbal, cât şi la alte evenimente.

Prima preselecţie a avut deja loc, iar cea de a doua va avea loc pe 29 iulie 2011, începând cu ora 11.00, la Casa Municipală de Cultură din Dorohoi. Preselecţia va consta într-un interviu şi o probă practică în care participantele vor demonstra că au calităţi de gimnaste. Criteriile după care cele 20 de majorete vor fi selectate sunt: vârsta minimă de 14 ani, domiciliu stabil în Dorohoi, disponibilitate de a participa la repetiţii şi cursuri de pregătire, aspect plăcut şi calităţi coregrafice.  Juriul va fi format din Alexandra Moga, Corina Matlinschi, Nicu Anton şi Constantin Dicu, instructorul care se va ocupa de coregrafie. „Echipa constituită acum va fi un fel de emblemă a oraşului Dorohoi. Majoretele în statele dezvoltate reprezintă un blazon şi de aceea vrem să pornim de la apariţii pe stadion şi să ajungem până la competiţii naţionale de majorete”, a spus Nicu Anton. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

majorete
DorohoiNews.ro, 28-07-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

29.07.2011 la 11:18

Nu avem echipa de majorete.Incercam sa facem una.Nu cred ca Casa Municipala de Cultura se ocupa de curatenia orasului sau mai bine spus de a \"condimenta\" timpul liber al fiecarui cetatean. Dorohoiul arata acum , privind dinspre Botosani la fel ca in anii 90\'.Cu siguranta nu o sa credeti ceea ce spun cand priviti de la spital inspre centru. Alaturi de un loc linistit si un peisaj frumos avem nevoie de oameni frumosi!

28.07.2011 la 11:16

da Facem si galerie pt echipa nea Nicu de ce nu zici

28.07.2011 la 10:23

e bine ca incercati sa umpleti timpul liber al copiilor cu ceva constuctiv si asa nu au multe optiuni in acest oras..decat in parcuri sau baruri...

28.07.2011 la 07:25

dorohoiul este chiar un oras curat in comparatie cu ce a fost acum catva ani. doar o persoana rautacioasa sau rau intentionata poate spune acest lucru. este clar ca mai trebuie facute multe in orasul asta dar despre curatenie pot spune ca este acceptabil.

28.07.2011 la 07:06

Dorohoiul este plin de gunoaie dar avem trupa de majorete!!! Vai de steau noastra!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro